Blog aspru se mută începând cu data de 25 Martie în echipa Mici Secrete.

De acum înainte, toate postările mele le găsiți pe http://www.mariefecte.blogspot.com

Vă astept cu un nou sezon plin de umor.

Nume amuzante

Astăzi vorbim despre nume amuzante. Cele mai ciudate nume date unor lucruri cu care nu au nimic în comun. Dar ceea ce e  amuzant de fapt, este legătura pe care o putem deduce noi. De exemplu: Parfum Fish = Parfum cu miros de pește??

Când vine vorba de clasele I-IV, îmi aduc aminte instantaneu de o anume tortură: învăţătoarea mea, când aveam ‘lectură’ sau ‘citire’ sau cum naiba i-o mai spune acum, avea o plăcere sadică de a ne pune să împărţim un fragmenţel amărât de text în părţi mai mici, de parcă n-ar fi avut el însuşi 15 rânduri de toate, cărora să le punem şi titluri de  cele mai multe ori. Uram chestia asta, mi se părea o tâmpenie fără sens – bine, şi acum mi se pare.

Am dezbătut ceva timp cu mine însămi dacă să scriu postarea asta la plural sau la singular. Pe de altă parte, mă gândesc că dacă te duci cu cârdul la mall, e mai puţin probabil să te plictiseşti; în schimb, dacă te duci singur, înseamnă că te plictiseai deja acasă, aşa că şansele sunt extrem de mari să te plictiseşti şi într-un şoping sentăr, indiferent cât de bine echipat ar fi el. Deci, la singular să fie – ia de aici remedii contra plictiselii, la mall:

Orice meserie are un cod deontologic. Dar pentru munca „ de birou ” , există un singur cod care este aplicabil indiferent de căcaturile pe care le prestezi tu acolo ca să fii plătit.

Oh my god ! Eu sunt genul de persoană care se îmbracă când îi este frig, mănâncă când îi este foame, doarme când îi este somn, și să nu uit...care dacă este tristă, are un motiv pentru asta !

Probabil că mă situez pe undeva printre 95 % din oamenii populației care fac la fel ca mine ! SPER ! Acestea fiind spuse, 95 % din populație se află în Partea Generală.

Dar, după un mini sondaj recent, am descoperit  Partea Specială a populației noastre, mai exact  …restul de 5 %.

Priviți aici ce probleme serioase au unii… ( și eu care credeam ca sunt un pic dusă… )

Ați auzit de China ?? Hai că e ușor.. e țara aia unde nu ai voie să faci copii… nu ai voie să mănânci decât insecte... nu ai NEvoie de semafoare și nici de frâne. Tot nu vă aduceți aminte ???? C`mon… este locul acela unde nu se respiră decât de 5 ori pe minut, căci nu e aer suficient.

În fine, să ma ierte Dumnezeu pentru această postare, dar chiar nu m-am putut opri din râsul meu de legumă isterică. Deși unele din accidente par a fi destul de serioase, este mai mult decât incredibil ce stil au oamenii aceștia !

Enjoy ! :D

            Din ciclul “Doi crocodili croşetau sifon într-un bec…” vin să vă prezint un nou talent înnăscut, pe numele ei de artistă ilustră anonimă Irina Alexandra. Interesant blog, n-am ce zice: cu link-uri de melodii, cu postări în limba spaniolă (păcat că lipsesc cu desăvârşire toate accentele şi Dumnezeu ştie că spaniolii au un fetiş pentru liniuţele alea diagonale de deasupra a 3 vocale din 5), cu gânduri, dar mai ales cu aberaţii. Domnişoara I.A. (sunt comodă, ştiu, şi iubesc prescurtările) se pricepe la scris; chiar prea mult, m-aş încumeta eu să afirm. Om fi noi în epoca post-modernistă, dar dacă anul 2010 este echivalentul The Flintstones, I.A. e clar la nivelul The Jetsons.

            Să vă dau o mostră: “Într-o seară, pe la nouă, m-am trezit prefăcută-n miros de pâine prăjită, abur de cafea amară şi cântecel de trompetă, un fel de jazz de mic-dejun, într-o seară pe la nouă.”

Mă gândesc că dacă îţi pierzi vremea citind articolul ăsta (şi implicit, blogul aferent) eşti o persoană foarte plictisită. Ca şi mine, de altfel, dar eu măcar am chipurile o ocupaţie mai constructivă (adică debitez inepţii); tu, însă, n-ai nicio scuză. Mă rog, ideea e că dacă tot duci lipsă de ocupaţie (că deh, jobul există ca să stai pe net…mai nou poţi să faci asta şi de pe telefon, aşa că nici şcoala nu mai e ce-a fost odată), ia de aici activităţi contra plictiselii, ‘prestabile’ pe Internet!

Astăzi vorbim despre realizări. În timp ce vegetam pe scaun în faţa calculatorului, am dat de un blog foarte minunat. Cu poze, cu sfaturi, cu comentarii, cu cuvinte de laudă. Concluzia ? Cum să ai un blog cunoscut pe Google !!

Iată câteva reguli de bază dacă vrei ca blogul tău să fie un succes:

            Deci… ştiu că nu se începe cu “deci” dar nu mă pot abţine (plus că are legătură  cu o postare mai veche)… când am zis că încep să cred că sunt inadaptată mai aveam încă o speranţă că poate mă va contrazice careva. Ei bine, nu mai e cazul. Chiar sunt inadaptată. Şi ne-“în pas cu lumea”. Şi afonă în ceea ce priveşte reţelele de socializare (am şi eu chipurile cont de Facebook, dar nu-l visez noaptea, mă jur J). Aşa că nu înţeleg care e faza cu Twitter-ul. Din minimul meu de cunoştinţe în domeniu, pot doar să zic că e pe bază de “Hai să vă zic ce am mai făcut !! Azi am mâncat… şi am băut o cafea… şi …”. Oricum, de ce ar interesa pe careva chestiile astea, nu ştiu. După cum am mai zis, sunt depăşită.

vineri, 14 decembrie 2007

Sună ca un paradox, nu ? J Omul este încă indecis, oscilează între înţelegerea  ţiganilor şi a manelelor, are câte un moment de luciditate :  “"Pumni mei minte nu are" auzi u hal de melodie =))=)) asta e penala rau si plus ca mai trebe sa invete carte si mai sunt unele ... aici aveti dreptate sunt analfabeti .... “ dar îşi revine imediat.. “dar unele manele sunt marfa .... la o petrecere nu poti sa te distrezi numai pe rock house rap sau alte genuri ... merge si o manea si o lautareasca .... eu asc unele manele dar nu sunt manelist sau houser sau alte chesti asc toate genurile ...”

Până aici am clarificat lucrurile da ? Maneliştii sunt analfabeţi, scot melodii penale,  el ascultă manele că făra iele nu ie marfă la petrecere, dar nu e manelist !!!! Ce naiba ???

Hai să continuăm cu înţelepciunea acestui individ care m-a răsturnat profund: “dar uni nu ii inteleg dc nu suporta manele si tigani eu unu nu sunt rasist ... nu am nimic cu tigani sunt oameni la fel ca noi desi ne-au facut tzara de ras asta e …” 

Am clarificat şi partea asta, omu’ nu e rasist, doar că nu întelege ce au alţii cu nemernicii ăştia care ne-au făcut ţara de râs.

Aproape de final, această minte strălucită dar plină de dubii ne dă de gândit : “v-au facut ceva manelele? v-au dat in cap ? sau ? vedeti-va de treburile voastre asa cum vad si ei de ale lor oke? ..... “

Dacă nu vă vedeţi de treaba voastră, vă luaţi în gură pumnii ăia care nu are minte. Cert este că  domnu’ ăsta care nu e manelist ştie foarte bine că maneliştii  “îşi vede” de treaba  lor, că aşa e atunci când nu eşti manelist şi asculţi manele.

Hai să venim şi cu un final pe măsură.

Am văzut că prietenul nostru gugăl, este foarte solicitat cu cereri privind  educaţia sexuală.  Blog aspru va răspunde celor mai mari dileme legate de sex, existente pe piaţă.

După nori, apare soarele. Parcă aşa era.

Că Mădălina nu mai este printre noi, asta e veche ! Dumnezeu să o ierte. Nu mă bucur, dar nici nu-i plâng de milă. Ea a ales ce vrea să facă cu viaţa ei.

Odată cu decesul acesteia, mulţi dintre tinerii talentaţi şi-au arătat valorile lor ascunse. Mari poeţi în devenire, au dorit să aducă un ultim omagiu Mădălinei, lăsând pe blogul ei www.madalinamanole.ro, poezii de mare valoare.

Vai de metaforele limbii române !

 “Dumitru Delcă”

            Colindând netul cu drag şi spor, am dat peste un blog foarte interesant, al domnului Julien din Târgu Mureş. De ce spun interesant? Păi nici nu ştiu cu ce să încep. Poate cu faptul că respectivul domn, care probabil se numeşte Iulian sau chiar Ionel, da e mai fensi să-ţi franţuzeşti numele (sau poate se voia a fi în engleză şi a încurcat literele) are senzaţia că tot universul complotează împotriva lui.

Sunt atât de amuzată, încât mă tem să nu fac greşeli. O mai ştiţi pe Elenuca ? Haideţi...încă o şansă… doamna aceea pentru care toţi bărbaţii sunt nişte mitocani….? Sau porci ? Nu v-aţi prins încă? E vorba de Elena Cârstea în persoană, în carne şi oase.

V-am mai zis eu că fiecare Hanah Montana are blogul sau site-ul ei propriu. Dar există şi excepţii.

Încep să mă gândesc că sunt o neadaptată. Pur şi simplu, nu pricep cum funcţionează lumea astăzi. Adică, e prea mult pentru mine. Unde sunt zilele în care ţineai un jurnal (deşi şi lucru` ăsta ridică semne de întrebare…chiar nu poţi să porţi un monolog în gând? Trebuie să şi scrii ce gândeşti? Şi la ce te ajută?).

Alexuţa, iată că a venit si vremea ta. Nu te gândi acum că îţi voi aprecia munca ta “intensă” cu privire la noul singăl  care promite că va fi la fel dă mişto ca “celălant”. Deci am lămurit, nu te duce cu gândul prea departe.

De fapt, mă voi lua de tine, la modul cel mai urât, deoarece transformi muzica ta dance..a nu.. hip-hop..sau trip-mip..WTF, ce cânţi tu acolo, că nu sunt încă decisă la ce categorie să te introduc, în manele HAOS.

Iar vouă, dragii mei cititori, vă voi da reţeta unui Hartist de success.

Se iau 3 femei, de preferat cât mai dezbrăcate de haine. Se cumpără de la butic 3 acadele. Se linge acadelele bine bine în faţa unei camere de filmat.  Apoi se arată in proporţie de 80 % partea dorsală a celor 3 fete si se mai arată cum stiu ele să se folosească de simularea unui act sexual. Se rage cât se poate de tare. Gata ! Sunteţi mari artişti !

            Aşa cum fiecare serial are un episod-pilot, şi acest blog are articolul său pilot. Pe sistemul Cronica Cârcotaşilor / Gossip Girl / În Gura Presei, ideea e că blogul îşi propune să taxeze tot ce e de taxat pe internet: articole de o calitate mai mult sau mai puţin îndoielnică, bloguri transformate în jurnale care stochează frustrări şi stări despresive şi, bineînţeles, tentative eşuate de cârcotaşi.

            Întrebare de 20 de puncte: de ce am început cu madam Udrea? Răspuns mai mult sau mai puţin retard: de ce nu? Gafele ei curg gârlă - mai ceva ca injuriile aduse de rockeri maneliştilor şi viceversa – începând cu frunzuliţa cu copyright-ul şters şi culminând cu pantofii cu toc dăruiţi prin sate luate de ape că deh, nămolul face bine la reumatism. Cum să umble săracele femei cu cizme de cauciuc? Şi cu efectul terapeutic cum rămâne?