Ne mutăm domiciliul !
Blog aspru se mută începând cu data de 25 Martie în echipa
Mici Secrete.
De acum înainte, toate postările mele le găsiți pe http://www.mariefecte.blogspot.com
Vă astept cu un nou sezon plin de umor.
Posted in
Episodul 17 – Nume amuzante
Nume amuzante
Astăzi vorbim despre nume amuzante.
Cele mai ciudate nume date unor lucruri cu care nu au nimic în comun. Dar ceea ce
e amuzant de fapt, este legătura pe care
o putem deduce noi. De exemplu: Parfum Fish = Parfum cu miros de pește??
Când vine vorba de clasele I-IV,
îmi aduc aminte instantaneu de o anume tortură: învăţătoarea mea, când aveam
‘lectură’ sau ‘citire’ sau cum naiba i-o mai spune acum, avea o plăcere sadică
de a ne pune să împărţim un fragmenţel amărât de text în părţi mai mici, de
parcă n-ar fi avut el însuşi
15 rânduri de toate, cărora să le punem şi titluri de cele mai multe ori. Uram chestia asta, mi se
părea o tâmpenie fără sens – bine, şi acum mi se pare.
Posted in
nume amuzante,
Sfaturi Practice
Episodul 16 – Remedii contra plictiselii – Partea 2: La Mall
Am dezbătut ceva timp cu mine însămi dacă să
scriu postarea asta la plural sau la singular. Pe de altă parte, mă gândesc că
dacă te duci cu cârdul la mall, e mai puţin probabil să te plictiseşti; în
schimb, dacă te duci singur, înseamnă că te plictiseai deja acasă, aşa că
şansele sunt extrem de mari să te plictiseşti şi într-un şoping sentăr, indiferent cât de bine echipat ar fi el. Deci, la
singular să fie – ia de aici remedii contra plictiselii, la mall:- Intră cu rolele în mall. Din start, ar fi suficient ca să te trezeşti cu toţi gardienii pe urmele tale, însă ca să fie treaba treabă, dărâmă câţiva oameni care au nesimţirea de a nu se da la o parte din calea ta şi fă cel puţin 3 copii să plângă şi să urle isteric. Pe deasupra, în plin proces de ‘evadare’, mai întoarce-te din când în când şi înjură gardienii care gâfâie în spatele tău. Pentru cei într-adevăr dependenţi de adrenalină, încercaţi aceeaşi procedură, însă cu o bicicletă.
Posted in
mall,
plictiseala,
Sfaturi Practice
Episodul 15 - Reguli de conduită la birou
Orice meserie are un cod deontologic. Dar pentru munca „ de birou ” , există un singur cod care este aplicabil indiferent
de căcaturile pe care le prestezi tu acolo ca să fii plătit.
- Niciodată în viaţa ta să nu fii drăguţ cu colegii de birou, tu eşti de o superioritate rar întâlnită, aşa că poartă-te cu greţoşenie faţă de ei.
- Dacă şefu e supi, du-te repede înaintea tuturor şi întreabă-l ce are.. dacă doreşte un ceai, dacă îl poţi ajuta cu ceva. Dacă te goneşte de acolo, insistă până vezi că se face roşu de furie. Abia atunci poţi renunţa.
- Să nu cumva să ajungi primul la serviciu. Acest lucru îl fac doar luzării fără viaţă personală. Cum tu eşti foarte ocupat seara cu umblatul prin bodegi, cu consumul de etnobotanice sau alcool pur, a doua zi nu poţi ajunge la muncă decât după 12...
- Pentru un punct în plus, după ce intri în birou la ora 12, strigă în gura mare „GET A LIFE, PEOPLE!” ( dacă te aude şeful,
Posted in
amuzant,
conduita,
reguli la birou,
Sfaturi Practice
Episodul 14 – 5 % din populația României este tristă !! Mai trist este că populația este tristă fără motiv !
Oh my god ! Eu sunt genul de persoană care se îmbracă când
îi este frig, mănâncă când îi este foame, doarme când îi este somn, și să nu
uit...care dacă este tristă, are un motiv pentru asta !
Probabil că mă situez pe undeva printre 95 % din oamenii
populației care fac la fel ca mine ! SPER ! Acestea fiind spuse, 95 % din
populație se află în Partea Generală.
Dar, după un mini sondaj recent, am descoperit Partea Specială a populației noastre, mai
exact …restul de 5 %.
Priviți aici ce probleme serioase au unii… ( și eu care
credeam ca sunt un pic dusă… )
1.
danutza intreaba: “Sunt
trista de ceva timp nu vreau sa vorbesc cu nimeni si nici sa-i vad ,nu mai dorm
si stau la comp...m-am saturat sa ma vad asa, eu eram o persoana vesela nu stiu
ce sa intimplat cu mine...poate ma sfatuiti sa fac ceva?” Dovada
Păi măi
Dănutza… știu că poți trece peste asta..
Posted in
Dileme,
oameni tristi
Episodul 13 - Trece cine vrea… scapă cine poate !!
Ați auzit de
În fine, să ma ierte Dumnezeu pentru această postare, dar
chiar nu m-am putut opri din râsul meu de legumă isterică. Deși unele din
accidente par a fi destul de serioase, este mai mult decât incredibil ce stil
au oamenii aceștia !
Enjoy ! :D
Episodul 12 - No signal.. searching... alien found: p(r)ost-modernista
Din ciclul
“Doi crocodili croşetau sifon într-un bec…” vin să vă prezint un nou talent
înnăscut, pe numele ei de artistă ilustră anonimă Irina Alexandra. Interesant
blog, n-am ce zice: cu link-uri de melodii, cu postări în limba spaniolă (păcat
că lipsesc cu desăvârşire toate accentele şi Dumnezeu ştie că spaniolii au un
fetiş pentru liniuţele alea diagonale de deasupra a 3 vocale din 5), cu
gânduri, dar mai ales cu aberaţii. Domnişoara I.A. (sunt comodă, ştiu, şi
iubesc prescurtările) se pricepe la scris; chiar prea mult, m-aş încumeta eu să
afirm. Om fi noi în epoca post-modernistă, dar
dacă anul 2010 este echivalentul The Flintstones, I.A. e clar la nivelul The
Jetsons.
Să vă dau o
mostră: “Într-o seară, pe la nouă, m-am
trezit prefăcută-n miros de pâine prăjită, abur de cafea amară şi cântecel de
trompetă, un fel de jazz de mic-dejun, într-o seară pe la nouă.”
Posted in
Talentaţi
Episodul 11 – Remedii contra plictiselii – Partea 1: Internet
Mă gândesc că dacă îţi pierzi
vremea citind articolul ăsta (şi implicit, blogul aferent) eşti o persoană
foarte plictisită. Ca şi mine, de altfel, dar eu măcar am chipurile o ocupaţie
mai constructivă (adică debitez inepţii); tu, însă, n-ai nicio scuză. Mă rog,
ideea e că dacă tot duci lipsă de ocupaţie (că deh, jobul există ca să stai pe
net…mai nou poţi să faci asta şi de pe telefon, aşa că nici şcoala nu mai e
ce-a fost odată), ia de aici activităţi contra plictiselii, ‘prestabile’ pe
Internet!- Fă-ţi cont pe Twitter (ştiu, am o obsesie) şi ai ocupaţie toată ziua pentru că poţi să postezi din 2 în 2 minute. Lipsit de relevanţă că pe nimeni nu interesează ce ai tu de zis, important este să nu te opreşti până nu te somează administratorii să te abţii pentru că le dai serverul peste cap (mă gândesc că or fi având şi ei vreo politică de asta protecţionistă; dacă au, ocupaţie în plus, încercând să-ţi recuperezi contul, dacă n-au, cu atât mai bine, postezi până cazi lat).
Posted in
Sfaturi Practice
Episodul 10 – P**a casă verde p**a cărămidă râme eu p**a
Astăzi vorbim despre realizări.
În timp ce vegetam pe scaun în faţa calculatorului, am dat de un blog foarte
minunat. Cu poze, cu sfaturi, cu comentarii, cu cuvinte de laudă. Concluzia ?
Cum să ai un blog cunoscut pe Google !!
Iată câteva reguli de bază dacă vrei ca blogul tău să fie un
succes:
- Ca să poţi să prosperi în ceva..trebuie să îţi bagi p**a.
- Citat direct “ vă rugăm ca în commenturi să folosiţi cuvântul “p**a” de cât mai multe ori. Nu ne plac p**ile dar vrem să fim cât mai uşor de găsit pe google.” De aici rezultă regula numărul 3.
- Atâta timp cât ai cuvântul “p**a” în componenţă [...]
Posted in
Frustraţi
Episodul 9 - A fi sau a nu fi pe Twitter
Deci… ştiu că nu se începe cu “deci”
dar nu mă pot abţine (plus că are legătură
cu o postare mai veche)… când am zis că încep să cred că sunt inadaptată
mai aveam încă o speranţă că poate mă va contrazice careva. Ei bine, nu mai e
cazul. Chiar sunt inadaptată. Şi ne-“în pas cu lumea”. Şi afonă în ceea ce
priveşte reţelele de socializare (am şi eu chipurile cont de Facebook, dar nu-l
visez noaptea, mă jur J). Aşa că nu înţeleg care e faza cu
Twitter-ul. Din minimul meu de cunoştinţe în domeniu, pot doar să zic că e pe
bază de “Hai să vă zic ce am mai făcut !! Azi am mâncat… şi am băut o cafea… şi
…”. Oricum, de ce ar interesa pe careva chestiile astea, nu ştiu. După cum am
mai zis, sunt depăşită.
Posted in
Frustraţi
Episodul 8 - Blog de manelist rasist nerasist anti-manelist
vineri, 14 decembrie 2007
Sună ca un paradox, nu ? J Omul este încă indecis, oscilează între
înţelegerea ţiganilor şi a manelelor,
are câte un moment de luciditate : “"Pumni
mei minte nu are" auzi u hal de melodie =))=)) asta e penala rau si plus
ca mai trebe sa invete carte si mai sunt unele ... aici aveti dreptate sunt
analfabeti .... “ dar
îşi revine imediat.. “dar
unele manele sunt marfa .... la o petrecere nu poti sa te distrezi numai pe
rock house rap sau alte genuri ... merge si o manea si o lautareasca .... eu
asc unele manele dar nu
sunt manelist sau houser sau alte chesti asc toate
genurile ...”
Până
aici am clarificat lucrurile da ? Maneliştii sunt analfabeţi, scot melodii
penale, el ascultă manele că făra iele nu ie marfă la petrecere, dar
nu e manelist !!!! Ce naiba ???
Hai să continuăm cu înţelepciunea
acestui individ care m-a răsturnat profund: “dar
uni nu ii inteleg dc nu suporta manele si tigani eu unu nu
sunt rasist ... nu am nimic cu tigani sunt
oameni la fel ca noi desi ne-au facut
tzara de ras asta e …”
Am
clarificat şi partea asta, omu’ nu e rasist, doar că nu întelege ce au alţii cu
nemernicii ăştia care ne-au făcut ţara de râs.
Aproape
de final, această minte strălucită dar plină de dubii ne dă de gândit : “v-au facut ceva manelele? v-au dat in cap
? sau ? vedeti-va de treburile voastre asa cum vad si ei de ale lor oke? ..... “
Dacă
nu vă vedeţi de treaba voastră, vă luaţi în gură pumnii ăia care nu are minte. Cert este că domnu’ ăsta care nu e manelist ştie foarte
bine că maneliştii “îşi
vede” de treaba lor, că aşa e atunci
când nu eşti manelist şi asculţi manele.
Hai să venim şi cu un final pe
măsură.
Posted in
Dileme
Episodul 7 - Educaţie sexuală ca la carte
Am văzut că prietenul nostru gugăl, este foarte solicitat cu
cereri privind educaţia sexuală. Blog aspru va răspunde celor mai mari dileme legate
de sex, existente pe piaţă.
1.
De la ce vârstă pot începe să fac sex ?
De la 6 ani, pentru că atunci hormonii sunt
pregătiţi de-a binelea pentru săpături în cele mai adânci locuri.
2.
Cu câţi parteneri este normal să fac sex?
Cu toţi. Dacă vrei să dea bine la C.V,
trebuie să depăşeşti suta…
3.
Care este cea mai bună metodă contraceptivă ?
Abstinenţa.
4.
Cât de lung trebuie să fie penisul meu ?
Păi în funcţie de vârstă. Dacă ai 12 ani…12
cm, dacă ai 40 de ani…40 de cm.
5.
Ce fac dacă prezervativul este prea mare ?
Mai tai din el.
6.
Ce fac dacă prezervativul este prea mic ?
Legi două prezervative între ele.
7.
Ce să fac să îmi mai crească penisul ?
Posted in
educatie sexuala,
Sfaturi Practice
Episodul 6 – Fată dragă, nu fi tristă, acum ai poezii !
După nori, apare soarele. Parcă aşa
era.
Că Mădălina nu mai este printre
noi, asta e veche ! Dumnezeu să o ierte. Nu mă bucur, dar nici nu-i plâng de
milă. Ea a ales ce vrea să facă cu viaţa ei.
Odată cu decesul acesteia, mulţi
dintre tinerii talentaţi şi-au arătat valorile lor ascunse. Mari poeţi în
devenire, au dorit să aducă un ultim omagiu Mădălinei, lăsând pe blogul ei www.madalinamanole.ro, poezii de mare
valoare.
Vai de metaforele limbii române !
“Dumitru Delcă”
…despre
MĂDĂLINA să mai spunem că;
EA
DE-ACOLO NE LUMINĂ
“Fata
cu părul de foc”
S-a dus în eternitate,
Să-şi caute un loc
Sus,la divinitate.
Pe
pământ a fost o stea.
În cer, e stea între stele.
Asa Dumnezeu o vrea.
Să lumineze ca si ele.
Posted in
Talentaţi
Episodul 5 – Caz PENAL – Conspiraţii extra-intra-terestre
Colindând netul cu drag şi spor, am dat peste un blog foarte
interesant, al domnului Julien din Târgu Mureş. De ce spun interesant? Păi nici
nu ştiu cu ce să încep. Poate cu faptul că respectivul domn, care probabil se
numeşte Iulian sau chiar Ionel, da e mai fensi
să-ţi franţuzeşti numele (sau poate se voia a fi în engleză şi a încurcat
literele) are senzaţia că tot universul complotează împotriva lui.
Posted in
Frustraţi
Episodul 4 – Romane de călătorie
Sunt atât de amuzată, încât mă tem să nu fac greşeli. O mai ştiţi pe Elenuca ? Haideţi...încă o şansă… doamna aceea pentru care toţi bărbaţii sunt nişte mitocani….? Sau porci ? Nu v-aţi prins încă? E vorba de Elena Cârstea în persoană, în carne şi oase.
V-am mai zis eu că fiecare Hanah Montana are blogul sau site-ul ei propriu. Dar există şi excepţii.
Posted in
Blog de Vedete
Episodul 3 – Scrieri către ratoni, veveriţe şi pisici ( citat direct )
Încep să mă gândesc că sunt o neadaptată. Pur şi simplu, nu pricep cum funcţionează lumea astăzi. Adică, e prea mult pentru mine. Unde sunt zilele în care ţineai un jurnal (deşi şi lucru` ăsta ridică semne de întrebare…chiar nu poţi să porţi un monolog în gând? Trebuie să şi scrii ce gândeşti? Şi la ce te ajută?).
Episodul 2 - Alexandra Stan şi muzica ei veritabilă
Alexuţa, iată că a venit si vremea ta. Nu te gândi acum că îţi voi aprecia munca ta “intensă” cu privire la noul singăl care promite că va fi la fel dă mişto ca “celălant”. Deci am lămurit, nu te duce cu gândul prea departe.
De fapt, mă voi lua de tine, la modul cel mai urât, deoarece transformi muzica ta dance..a nu.. hip-hop..sau trip-mip..WTF, ce cânţi tu acolo, că nu sunt încă decisă la ce categorie să te introduc, în manele HAOS.
Iar vouă, dragii mei cititori, vă voi da reţeta unui Hartist de success.
Se iau 3 femei, de preferat cât mai dezbrăcate de haine. Se cumpără de la butic 3 acadele. Se linge acadelele bine bine în faţa unei camere de filmat. Apoi se arată in proporţie de 80 % partea dorsală a celor 3 fete si se mai arată cum stiu ele să se folosească de simularea unui act sexual. Se rage cât se poate de tare. Gata ! Sunteţi mari artişti !
Posted in
Artişti dă valoare
Episodul Pilot - Madam Udrea în rolul principal
Aşa cum fiecare serial are un episod-pilot, şi acest blog are articolul său pilot. Pe sistemul Cronica Cârcotaşilor / Gossip Girl / În Gura Presei, ideea e că blogul îşi propune să taxeze tot ce e de taxat pe internet: articole de o calitate mai mult sau mai puţin îndoielnică, bloguri transformate în jurnale care stochează frustrări şi stări despresive şi, bineînţeles, tentative eşuate de cârcotaşi.
Întrebare de 20 de puncte: de ce am început cu madam Udrea? Răspuns mai mult sau mai puţin retard: de ce nu? Gafele ei curg gârlă - mai ceva ca injuriile aduse de rockeri maneliştilor şi viceversa – începând cu frunzuliţa cu copyright-ul şters şi culminând cu pantofii cu toc dăruiţi prin sate luate de ape că deh, nămolul face bine la reumatism. Cum să umble săracele femei cu cizme de cauciuc? Şi cu efectul terapeutic cum rămâne?
Posted in
Blog de Vedete,
elena udrea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
RSS Feed
Twitter
19:21
Blog Aspru









